Problemele continuă pentru Furtado: „Te băgăm titular la Mediaș. Dacă nu dai gol, te dăm afară”. Întâmplări incredibile la Poli

Problemele continuă pentru Furtado:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Joi după amiază, la puțin timp după ce bănățenii au terminat amicalul cu Național Sebiș (0-0), vestiarul echipei antrenate de Aurel Șunda a devenit scena unor evenimente incredibile pentru o formație din Liga I. ProSport a dezvăluit că atacantul Jose Furtado, trimis de timișoreni la echipa secundă, s-a prezentat fără acordul conducătorilor și al antrenorilor la programul formației de seniori: „El le-a spus că în contractul său scrie clar că este jucător la echipa mare”, au explicat pentru ProSport oamenii din cadrul clubului.

Prezența lui Furtado l-a iritat la maximum pe Florențiu Staicu, președintele clubului, care a vrut să îl scoată cu forța din vestiar pe atacantul de 30 de ani: „L-a apucat de mână, Furtado i-a spus că nu îi permite să îl atingă, apoi a existat un conflict verbal. Staicu a chemat în cele din urmă Poliția, motivând că ar fi fost agresat de Jose”. În apărarea vârfului de la ACS Poli au sărit colegii săi, cei care i-au împiedicat pe cei zece polițiști ajunși la stadionul „Dan Păltinișanu” să intre în vestiar. După ce spiritele s-au calmat, conducătorii clubului au intrat de urgență în ședință pentru a lămuri situația atacantului portughez. Întrunirea terminată în jurul orei 21:00 a adus o schimbare neașteptată.Furtado a fost oprit de antrenori în lotul care a făcut deplasarea vineri dimineață la Oradea, acolo unde bănățenii vor disputa ultimul amical înainte de startul returului. 

„Te băgăm, dar pleci dacă nu dai gol!”

Ceea ce în primă fază a părut un gest de reconciliere făcut de conducerea bănățenilor s-a dovedit a fi doar un element dintr-o nouă tentativă de a scăpa de jucătorul care are unul dintre cele mai mari contracte la ACS Poli. Oamenii din cadrul clubului de pe Bega povestesc amănuntele incredibile de la discuția avută de Furtado cu oficialii echipei înainte de plecarea echipei spre Oradea: „Este de neimaginat așa ceva! I-au spus că îl vor băga titular la Mediaș, în prima etapă din retur, și dacă nu va marca, îl vor da afară. E un haos total la club”. Ultimatumul pe care Furtado l-a primit din partea conducerii vine într-un moment cât se poate de nepotrivit pentru fotbalist. Acesta nu a făcut pregătirea de iarnă alături de echipă, fiiind lăsat să se antreneze la Timișoara în momentul în care coechipierii săi au plecat în stagiul de pregătire din Antalya. Tot în această iarnă, vârful a fost și în probe la Diosgyor, ocupanta locului patru din campionatul Ungariei. Furtado nu a fost oprit de maghiari și a fost nevoit să se întoarcă în Banat. 

„Să nu-i mai spuneți doctorului că e doctor. El e medic, eu sunt doctor. În fotbal!”

Jose Furtado nu este singurul om de la ACS Poli care trebuie să suporte presiunea unui ultimatum. Conform surselor din cadrul clubului, postul lui Aurel Șunda este în pericol chiar dacă returul nu a început. Dezamăgiți de rezultatele din perioada de pregătire, oficialii formației bănățene i-au transmis lui Șunda că are nevoie de o victorie în primele două meciuri de campionat pentru rămâne pe banca echipei. Un posibil înlocuitor este chiar fostul antrenor al lui ACS Poli, Vali Velcea, rămas în continuare în cadrul clubului. În primele două etape din returul Ligii I, timișorenii vor juca cu Gaz Metan Mediaș (deplasare) și cu Săgeata Năvodari (acasă).

Una dintre marile probleme pe care le are Șunda în acest moment este relați cu vestiarul. Oamenii din club susțin că jucătorii sunt nemulțumiți de metodele de pregătire pe care acesta le aplică împreună cu oamenii din staff-ul său. „Nu jucăm absolut nimic! Nu lucrăm tactic și, mai mult, am ajuns să facem antrenamentele tactice cu preparatorul fizic! Cu preparatorul ăsta e o altă poveste. Șunda ne-a spus despre el că e doctor în fotbal. Ce o să spun acum poate să sune ca un banc, dar, din păcate, asta e realitatea: preparatorul fizic ne-a spus să îi zicem și doctorului de la echipă să nu îi mai spunem doctor, ci medic. Să nu îi încurcăm”, povestesc, sub protecția anonimatului, mai mulți dintre fotbaliștii din lotul Timișoarei. 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Vă spun, nu pot să mă abţin". Titularul de la Rapid are ofertă de 3 milioane de euro din străinătate:…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
S-a dat ordin de la UE. Intră în vigoare din ianuarie. Devine obligatoriu în toate statele
S-a dat ordin de la UE. Intră în vigoare din ianuarie. Devine obligatoriu în toate statele
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×